TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Elevii români preferă să dea Bacul la bulgari, pentru că e mai uşor

Scris de Călin
@
5 iulie 2011 15:25
Elevii români preferă să dea Bacul la bulgari, pentru că e mai uşor

Subiectele dificile de la Bac i-au făcut pe mulţi să se orienteze spre Bulgaria. Astfel, foarte mulţi elevi români au luat cu asalt liceele bulgăreşti, unde rata de promovabilitate este mult mai mare decât în România.

„Profesorii se poartă mult mai frumos cu tine, te simţi respectat în calitate de elev. Nu te iei cu mâinile de cap când vezi nota, cum se întâmplă la noi”, a povestit un elev care şi-a petrecut examenul de bacalaureat la bulgari.

Se pare că oferta bulgarilor este mult mai bună inclusiv pentru cei care vor să-şi cumpere diploma de Bac, preţurile vecinilor noştri fiind incomparabil mai mici. Iar taxa de înmatriculare a diplomei pe România este, cel puţin deocamdată, derizorie.

Migrarea elevilor spre Bulgaria a intrat în atenţia mai multor agenţii de turism, care au avut extrem de multe oferte pentru Bacul bulgăresc: „Dă Bacul la bulgari”, „Examen de vis în Bulgaria” sau „Cu noi Bacul este mai aproape”. Transportul a fost asigurat cu avioane ROMBAC.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi