Elevii solicită amânarea BAC-ului cu o săptămână, să aibă timp să facă fiţuicile

Elevii din clasa a XII-a au solicitat Ministerului Educaţiei decalarea examenului de Bacalaureat cu o săptămână, pentru că sunt în urmă cu redactarea fiţuicilor.

„Programa e foarte stufoasă, cerinţele se schimbă de la an la an, şi nu ne mai putem baza pe fiţuicile celor care au dat anul trecut”, susţine Răzvan Fediuc, elev dintr-un liceu din Bucureşti.

Elevii solicită ministrului să dea dovadă de înţelegere, pentru că BAC-ul de acum nu se compară cu BAC-ul care se dădea pe vremea lui.

„S-au făcut descoperiri noi, s-a inventat aritmetica, vremurile s-au schimbat. Să arate şi el ce fiţuici avea la BAC şi arătăm şi noi cum arată acum o fiţuică”, a mai declarat Răzvan Fediuc.

Elevii consideră că termenul de o săptămână pentru scrierea fiţuicilor este unul rezonabil, de acest lucru depinzând şi rata de promovare la Bacalaureat.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
29 mai 2013 13:23

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult