Eliberarea lui Năstase le dă speranţe şi altora: Am furat o găină, sper să fac doar 3 din cei 5 ani

Eliberarea lui Adrian Năstase după doar 8 luni de detenţie a produs mult entuziasm printre deţinuţii aflaţi în penitenciarele din România. Mulţi au început să spere că, la fel ca fostul premier, vor reuşi să fie eliberaţi condiţionat înainte de termen. „Am primit 5 ani pentru că am furat o găină, am făcut deja doi şi sper ca în maximum un an să fiu şi eu pus în libertate”, spune plin de speranţă, un deţinut.

Pe de altă parte, s-au înregistrat mai multe cazuri de persoane care au început să recunoască furturi mai mari decât cele pentru care au fost condamnate. „La o găină furată primeşti 5 ani, la un tun de 1 milion de euro eşti eliberat după mai puţin de un an. Mă gândesc că de aia stau mai mult în închisoare, că n-am furat destul, ca domnul Adrian Năstase. Am declarat că şi eu am dat un tun de 1 milion, poate aşa reuşesc să scap mai repede. Dacă eram deştept spuneam de la început că am furat mai mult, dar niciodată nu e prea târziu”, povesteşte un alt deţinut.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
20 martie 2013 14:11

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult