Emil Boc, urecheat din greşeală de profesoara copiilor săi

Prezent azi alături de fiicele sale la deschiderea anului şcolar, Emil Boc a fost protagonistul unui episod inedit. Profesoara uneia dintre fiicele sale l-a urecheat zdravăn pe premier, după ce l-a confundat cu un elev, chiar în timp ce Boc vorbea la telefonul mobil.

“În timp ce directorul şcolii îşi ţinea discursul, am remarcat că unul dintre copii vorbea la mobil. Fără să stau pe gânduri, i-am smuls telefonul şi l-am tras de ureche. Abia când am dus telefonul la ureche şi am auzit vocea preşedintelui Traian Băsescu, spunând «Bă Emile, ai notat tot ce ţi-am spus?», am realizat gafa comisă”, ne-a relatat profesoara.

Profesoara îşi asumă confuzia, dar spune, în apărarea ei, că nu l-a văzut pe Emil Boc din cauza elevilor mai înalţi care erau în jurul lui. “Când te plasezi între elevi de clasele VII-VIII, îţi asumi nişte riscuri. Şi oricum, tot nu era frumos să vorbească la telefon, chiar dacă l-a sunat preşedintele ţării. E lipsa de respect la adresa celor care ascultau discursul directorului”.

“Un incident mult prea mic pentru a merita comentat”, a fost replica scurtă a lui Emil Boc.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 septembrie 2011 14:54

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult