Emoționant. Macron a primit flori de la un nepoțel și a pupat-o pe bunică-sa

Vizita chipeșului președinte Emanuel Macron în România a constituit un prilej de bucurie pentru locuitorii acestei importante țări francofone, membră a NATO și UE. O mulțime entuziastă s-a adunat la Constanța, unde liderul francez a vizitat baza militară de la Kogălniceanu, și l-a întâmpinat cu aplauze, urale și flori.

Un moment emoționant a avut loc când Marcel, un elev din clasa a V-a de la cea mai bună școală din județ i-a înmânat un buchet de flori președintelui. Macron i-a mulțumit și l-a mângâiat pe cap, apoi i-a pupat și bunica ce l-a adus la eveniment.

Bătrâna a fost extrem de bucuroasă de atenția pe care i-a acordat-o liderul european și a mărturisit că nu s-a mai simțit așa din liceu, de pe vremea lui de Gaulle. Totodată a recunoscut că nu se pricepe la politică internațională dar e sigură că gestul făcut de Macron, când a ciupit-o de cur, înseamnă că iubește România și o consideră un partener de încredere.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

15 iunie 2022 15:07
Citește mai mult despre: baba macron NATO

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult