Facebook, închis la cererea FMI pentru ca economia mondială să-şi mai revină!

Explicaţie absolut logică pentru închiderea Facebook în această dimineaţă! Fondul Monetar Internaţional a anunţat că a decis suspendarea activităţii faimoasei reţele sociale pentru câteva ore în scopul de a mai da o gură de aer economiei mondiale. „E de la noi”, afirmă comunicatul oficial al FMI, „conform calculelor pe care le-am făcut, dacă închidem Facebook cîteva ore economia va ieşi din criză datorită creşterii extraordinare a productivităţii. Practic, fără pisicuţe haioase, clipuri de pe Youtube şi poze cu colega aia care arăta superbine în liceu, în 4 ore oamenii ar munci cât tot restul anului”.

Economiştii afirmă însă că lucrurile nu sunt atât de simple, deoarece în multe state sărace există şi alte reţele sociale unde oamenii pot pierde vremea. „Există, de exemplu, hi5”, spune Paul Krugman, laureat al premiului Nobel pentru economie, „acolo sunt banii grei, dacă vă uitaţi la imagini veţi vedea că 90% dintre cei care au cont pe hi5 se pozează acoperiţi cu euro, purtând bijuterii scumpe din aur, haine Louis Vuitton sau Calvin Klein”.

De asemenea, există temerea că în unele ţări oamenii îşi vor găsi altceva de făcut la serviciu în loc să stea pe Facebook: de pildă, în Grecia şi în Italia vor merge la plajă. Şi în România oamenii au dat peste cap calculele FMI – când au văzut că nu merge Facebook, majoritatea nu s-au mai dus la muncă, nemaiavând absolut niciun motiv pentru a merge la serviciu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
7 martie 2012 11:52

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult