Felicitări, Doamna Primar General! Gabriela Firea a lansat tranzacționarea obligațiunilor municipale

Un eveniment cu o încărcătură specială a avut loc ieri, la Bursa de Valori București (BVB). ”Am lansat tranzacționarea obligațiunilor municipale în valoare de 555 milioane lei. Operațiune de succes, plasamentul fiind suprasubscris, cu peste 50%”, a anunțat Doamna Primar General, în ropotele frenetice și admirative ale celor prezenți.
 
”Succesul acestei emisiuni de obligațiuni municipale arată că Bucureștiul viitorilor 10 ani este, pentru investitori, unul mai prietenos și mai generos cu oamenii, cu mediul de afaceri. Este un semnal remarcabil: Bucureștiul inspiră încredere și sper ca acest sentiment să se reflecte și în evoluțiile ulterioare ale acestor titluri la Bursă”, a adăugat Doamna Primar General.
 
În premieră pentru o autoritate publică locală din România, Municipiul București a încasat o primă de emisiune de peste 2,8 milioane de lei (respectiv suma încasată peste valoarea nominală de 555 milioane lei).
 
Prima Doamnă a Bucureștiului a precizat că nu este însă vorba de un credit pe care Primăria îl contractează pentru consum, ci despre refinantarea unei datorii mai vechi. ”Este vorba de reeșalonarea unui împrumut mai vechi, contractat de administrațiile anterioare. În urma deciziei de a refinanța tranșa datoriei publice scadentă în acest an am degrevat bugetul municipalității de o povară importantă, banii putând fi repartizați pentru multiplele proiecte de dezvoltare de care Bucureștiul are atâta nevoie, fie că vorbim de investiții în sănătate – anul acesta am alocat un buget record de 111 milioane de euro, infrastructură sau înnoire a parcului auto al RATB”, a explicat Gabriela Firea.
 
Bucureștiului i se arată, iată!, un viitor luminos înaintea lui. Mulțumim din suflet, Doamna Primar General Gabriela Firea!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
27 aprilie 2018 10:52
Citește mai mult despre: Bucuresti Firea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult