Președintele Klaus Iohannis ne arată motivele pentru care l-am ales cu adevărat președinte în urmă cu mulți ani, respectiv aplecarea sa pentru gospodărie. În plină criză de pandemie și chiar și economică, Iohannis a obținut un contract important pentru țară.

semintelemutline.jpg

Astfel, președintele nostru va fi imaginea semințelor Mutline, un gigant indubitabil în industria semințelor de spart între dinți. Cum președintele reprezintă România, o parte din banii încasați de acesta se vor vira la bugetul de stat și astfel vom prospera cu toții.

Klaus Iohannis spune că ședința de shooting și filmările pentru clipuri au durat trei zile, dar au fost extrem de ușoare, că n-a trebuit să zică nimic, să rețină vreo replică sau ceva. Totuși, acesta nu a scăpat ocazia să-și „înțepe” adversarii politici, în special pe liderul PSD Marcel Ciolacu. „Fapte, nu vorbe, domnule Ciolacu! Numele dumitale ar putea promova o mezelărie, o afacere românească, dacă înțelegi unde bat”, a spus Iohannis.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Eftimie | Thursday, 25.06.2020 07:18 Politic

National Cinematografic