Firea şi-a trecut salariul minim pe cartea de muncă, ca să dea mai puţin la Notre Dame

Tertipuri de Voluntari! Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, și-a dat seama că s-a cam pripit după ce a anunțat că va da 10% din salariu pentru reconstrucția catedralei Notre Dame. Firea a văzut că deja s-au cam adunat banii din donațiile unor miliardari, așa că s-a gândit cum să iasă cât mai ieftin cu această manevră publicitară.

Firea a decis să-și treacă minim pe economie pe cartea de muncă. Prin derogare de la lege, Firea şi-a băgat câte două bonuri de masă pe zi şi restul sporuri, decontări de carburant, dar şi câteva mii de lei pe drepturi de autor, printr-una din firmele private ale primăriei.

Nu e singurul tertip al duamnei. Aceasta șii-a făcut credit un credit, apoi n-a mai plătit rata, ca să-i pună banca poprire pe o parte din salariu, și deci să poată dona și mai puțin pentru ”francezii ăia de căcat, care nu merită nimic”, după propria sa declarație.

Surse din departamentul contabilitate al Primăriei confirmă că având şi doi copii minori în întreţinere, cu cheltuielile deductibile, ar rămâne ca Firea să dea cam 3 lei lunar pentru Notre Dame.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
19 aprilie 2019 12:19
Citește mai mult despre: bani gabi firea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult