TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Fotografia anului: Emil Boc râzând în hohote în spatele lui Băsescu

Scris de TNR
@
7 noiembrie 2011 16:16
Fotografia anului: Emil Boc râzând în hohote în spatele lui Băsescu

Poza în care președintele și premierul râd în hohote în mijlocul unui grup de preoți a fost deja supranumită Poza anului 2011. Chiar dacă în presă apare doar numele lui Traian Băsescu, totuși la o privire mai atentă se poate vedea că în spatele președintelui mai este ceva. Din alt unghi s-a putut vedea clar cum premierul Emil Boc râdea și el în hohote, însă îşi ascundea fața în buricul unui mitropolit bărbos.

Deloc deranjat de gafă, premierul ne explică: „Râdea preşedintele aşa cu o poftă, că mi-a venit şi mie să râd. Am încercat să mă abțin, dar parcă mai tare mă pufnea râsul. Plus că mă mai și gâdila un preot cu barba fix în creștet… Cum să nu râzi?”

Experții media spun că unul din motivele pentru care premierul nu se vede aproape deloc în poză este că în jurul său se aflau doar înalte fețe bisericești și nicio față bisericească scundă.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi