Fularul lui Adrian Năstase va fi depus la mausoleul din Zambaccian pentru a fi pupat de pelerini

Premierul Victor Ponta a anunţat că fularul în care a fost înfăşurat Adrian Năstase în timpul transportării acestuia la spital va fi pus la dispoziţia publicului, pentru ca toţi prietenii şi fanii fostului premier să-l poată atinge. “Vom depune acest fular într-o raclă de argint încrustată cu pietre preţioase la reşedinţa lui Adrian Năstase”, a spus Ponta.

Apropiaţi ai fostului lider PSD au precizat însă că fularul nu va rămâne tot timpul în reşedinţa din Zambaccian. “Vom face un turneu prin ţară, prin mai multe locuri unde credinţa în Adrian Năstase este la fel de vie ca în urmă cu 10 ani”, au spus aceştia. Printre locurile unde fularul va fi expus pentru pelerini şi dreptcredincioşi se numără studiourile Sinteza Zilei, unde se va face o sfeştanie, sediul coaliţiei USL şi sediile PSD din judeţele unde partidul a obţinut peste 30% la ultimele alegeri.

Abia după încheierea periplului prin ţară fularul va fi ferecat între două termopane şi expus într-un altar ce va fi amenajat în biroul lui Năstase.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

25 iunie 2012 15:54

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult