Gabi Firea plusează: “Dacă nu eşti pensionar, nu ai voie să mergi cu RATB-ul mai mult de 3 staţii”

După ce a spus în dezbaterea televizată de luni seara că pensionarii trebuie să circule în continuare gratuit pe RATB, Firea a revenit ieri cu noi precizări, menite să betoneze supremația pensionarilor în autobuze și tramvaie.

”Pot să aibă abonament pe toate liniile și sute de călătorii pe card, dar dacă nu sunt pensionari, bucureștenii vor fi obligați să coboare după maxim trei stații”, spune Firea. ”Mai departe pot să meargă pe jos, că sunt tineri. Așa, pensionarii vor avea mai mult loc în autobuze și tramvaie, exact cum merită.”

Ca să-și fidelizeze cei mai aprigi susținători, pensionarii, Gabi Firea are pregătite și alte proiecte pentru ei. ”În timpul zilei, orice bucureștean care ia taxiul sau o mașină Uber va trebui să ia și un pensionar cu el”, spune pesedista.

După toate ideile astea imbecile, Firea este ca și votată de toți pensionarii. ”Câți dinți mai am în gură, atâtea voturi îi aduc doamnei Firea: trei”, promite o pensionară. ”Și după ce ajunge primar, o să cerem ca Piața Moghioroș să devină Piața Gabi Firea, ca să știe cât e de iubită de noi, pensionarii.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
18 mai 2016 08:18
Citește mai mult despre: gabi firea pensionar RATB

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult