Sosirea prinţului Charles în România a fost motiv de sărbătoare pentru sătenii din Valea Zălanului, care l-au invitat pe moştenitorul coroanei britanice la o serbare câmpenească cu preparate tradiţionale româneşti. Întreaga festivitate a fost, însă, umbrită de gafa jenantă a şaormarului local, care a uitat să pună sos de usturoi în kebabul princiar.

charles_usturoi_saorma.jpg
“Prinţul Charles ştie deja binişor româneşte, aşa că s-a dus la standul cu şaorma şi a cerut ‘una mare, cu de toate’. Când a muşcat din ea, însă, a fost vizibil contrariat pentru că renumita maioneză cu usturoi lipsea cu desăvârşire. Ştiţi ce neplăcută e o şaorma fără usturoi”, a explicat un localnic.

“Din fericire, prinţul a gustat apoi nişte pizza şi i-a trecut. Oricum n-ai cum să te superi pe badea Abdul, are o vârstă, doar e şaormarul satului de mai bine de 40 de ani. Oricui i se mai întâmplă să uite un ingredient.”

Pe lângă şaorma şi pizza, prinţul Charles a fost primit de ospitalierii ţărani români şi cu alte preparate neaoşe. “Am dat jos sacul de nachos din pod, am încropit repede un guacamole şi fugim să-l întâmpinăm pe prinţ!”, exclamă o tânără participantă la serbare.

Scris de Vasile | Tuesday, 02.06.2015 16:45 Politic

National Cinematografic