Gafă la învestirea viceprimarului Capitalei! Tudy nu a citit jurământul pentru că foile erau lipite

Proaspăt numitul viceprimar al Bucureştiului nu va putea să-şi intre în mână chiar de azi, după ce probleme neaşteptate i-au amânat învestirea în funcţie! Potrivit martorilor la eveniment, iubitul actor Tudor Ionescu nu a reuşit să citească întreg jurământul de viceprimar pentru că, dintr-un motiv sau altul, foile erau lipite între ele.

Incidentul a survenit după ce Tudy a fost lăsat singur cu.jurământul timp de câteva minute, într-o debara a Primăriei, însă acesta declară că habar nu are ce s-a întâmplat cu teancul de hârtii. “N-am idee ce-i cu jurământul meu, e năclăit tot, va trebui să scoatem altul la imprimantă”, a declarat Tudy, ridicând din umeri în ritmul unor scârţâieli suspecte de sub birou.

“Angajaţii Primăriei au încercat din răsputeri să dezlipească foile, însă acestea par a fi fost lipite cu un fel de aracet foarte rezistent”, a declarat un specialist.

Noul viceprimar a adus asigurări că întreaga ceremonie va fi reluată mâine dimineaţă, imediat după ce se trezeşte, iar bucureştenii nu vor fi dezamăgiţi de prestaţia lui. “Dacă-mi dă doamna Firea mână liberă, bineînţeles”, a adăugat Tudy, bucuros că îi va fi înmânat, în sfârşit, sceptrul lung, gros şi noduros de adjunct al primarului.

Scris de Vasile
7 iulie 2016 16:07
Citește mai mult despre: Bucuresti Firea onanism primarie tudy viceprimar

Alte articole

Vezi mai mult