Gafă: Televiziunea rusă a difuzat din greşeală anexarea Moldovei, care era programată abia poimâine

Moment penibil la televiziunea de stat a Rusiei! În locul imaginilor din Crimeea, postul a difuzat în această dimineaţă scene de la anexarea Moldovei, care erau programate abia pentru poimâine. După câteva minute, televiziunea rusă şi-a cerut scuze că “a stricat surpriza” şi a reluat emisia cu înregistrarea corectă.

“A fost o eroare jenantă, provocată de etichetarea greşită a casetelor. Pe scenele din Crimeea scria ‘Anexare Moldova’ şi viceversa”, a recunoscut Grigori Orlov, directorul televiziunii ruse. “Preşedintele Putin a fost foarte dezamăgit, încă lucra la discursul de primire a Moldovei în Federaţia rusă şi îi promiseserăm că nu scoatem o vorbă despre asta până poimâine.”

“Operatorul responsabil a fost sancţionat disciplinar. Fiind la prima abatere, a primit doar o reducere de 300 ruble din salariu şi 18 ani într-un lagăr de muncă”, a adăugat Orlov.

Autorităţile de la Chişinău au refuzat să comenteze gafa televiziunii moscovite, însă mai mulţi demnitari moldoveni au fost auziţi recent exersându-şi cunoştinţele de limba rusă.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
17 martie 2014 13:02

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult