Generalul Oprea își dă demisia din UNPR că a auzit că țara are nevoie de tehnocrați

Gabriel Oprea arată că nu și-a pierdut instinctul de politician. Dispărut pentru moment din lumina reflectoarelor, acesta nu a stat degeaba și a pus la cale următorii pași de parvenire în politică. Astfel, el și-a dat demisia din UNPR pentru a puta fi o soluție viabilă pentru un viitor guvern de tehnocrați.

„În aceste vremuri de grea încercare România nu mai are nevoie de politicieni și discuții politicianiste. Are nevoie de specialiști și de aceea am decis să mă propun pe mine, un specialist în armată, secția aprovizionare. Am un CV consistent, o spun fără falsă modestie, am și un doctorat și am supravegheat multe lucrări de doctorat în domeniul siguranței naționale. Afară cu politicienii, țara are nevoie de specialiști devotați cauzei”, a declarat generalul Gabriel Oprea. 

Acesta a intrat deja în negocieri pentru a obține susținerea mai multor partide pentru un portofoliu într-un eventual guvern de tehnocrați. Acesta spune că ar putea avea susținerea UNPR, dar mai ales susținerea PSD, care nu l-a demis niciodată, și PNL care l-a susținut și în alte guverne și știe cât de capabil este. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

5 noiembrie 2015 15:14
Citește mai mult despre: guvern Oprea tehnocrați

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult