Germania a găsit 2 milioane de soldaţi într-o geacă pe care n-a purtat-o de mult

Ce minune! Germania spune că a găsit 2 milioane de soldați într-o geacă pe care nu a mai purtat-o de vreo 80 de ani. Asta doar în primul buzunar, că în celălalt a găsit și vreo 20.000 de tancuri și aproape 1.000 de submarine. Dintr-o dată, forța armată a Germaniei arată ca-n vremurile bune.
Ministrul Apărării, cel care a găsit soldații, spune că efectiv nu se aștepta la așa ceva. „Cine din Germania credeți că s-a gândit vreodată la crearea unei forțe armate veritabile, care să fie capabilă să cucerească alte țări și care să aibă tupeul să se ducă inclusiv peste Rusia? Nimeni, bineînțeles, un astfel de gând este complet deplasat”, a susținut acesta.
Asta e o veste excelentă pentru Europa, care se poate baza acum pe miraculoasa descoperire a Germaniei. Mai ales în contextul în care Trump s-a aliniat total retoricii lui Putin, o armată de 2 milioane de nemți este de real ajutor pentru bătrânul continent. Mai ales că soldații găsiți în geacă par să aibă și experiență în luptă contra Rusiei.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.