Ghinion maxim! La română oral, unui elev i-a picat să comenteze un text de Petre Daea

Veşti groaznice pentru învăţământul românesc: ministrul Agriculturii a ajuns subiect de examen! La proba orală de ieri, un elev de la un liceu de top al Capitalei se plânge că a avut de comentat o elucubraţie recentă a lui Petre Daea. Fireşte, tânărul n-a ştiut ce să zică, primind calificativul minim, deşi în ultimii patru ani a avut doar 10 la română.

 
“Comentaţi enunţul: Oaia, statuie vie şi în acelaşi timp flămândă, reprezintă particularitatea reptiliană spre care tinde asimptotic itinerarul matusalemic al oligarhiei paradigmatice, sub formă de stână bucolică din munţii Iezer-Păpuşa, dar mai ales albastru”, citeşte elevul, cu lacrimi în ochi, de pe bileţelul fatidic. “Ce p**da mă-sii a vrut ăsta să spună? M-am blocat total. O doamnă din comisie a încercat să mă ajute cu un indiciu, dar a leşinat înainte să apuce să scoată un cuvânt.”
 
Petre Daea nu a putut fi contactat pentru o declaraţie, însă mai mulţi locuitori ai cartierului Berceni spun că l-au văzut ieşind pe porţile unui spital din zonă, călare pe un monociclu cu clopoţei, încercând să balanseze pe nas o minge uriaşă.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
7 iunie 2017 12:50
Citește mai mult despre: aberatie BAC Petre Daea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult