Gigi Becali: „La fel ca Mihai Viteazul, voi înfăptui prima Unire a celor 6 sectoare ale Capitalei!”

Candidatul PNG la Primăria Capitalei vrea cu orice preţ să-l depăşească pe marele său înaintaş, Mihai Viteazul! Gigi Becali a anunţat azi că, pentru a arăta că nu e cu nimic mai prejos decât modelul său, va infaptui şi el prima Unire a celor şase sectoare ale Bucureştiului, despărţite până acum de un destin istoric nedrept.

„Dacă ies primar, primul meu gând va fi să reîntregesc Capitala, unind cele şase sectoare care au fost atâta timp separate de interese străine”, spune Becali. „Din cauză că s-au găsit la intersecţia marilor imperii ale Europei, aceste sectoare au fost atâta timp separate, deşi e clar că în toate trăieşte aceeaşi suflare bucureşteană. Uitaţi-vă, de pildă, cum oamenii din 1 îi numesc pe cei din 4 sau din 5 fraţii de dincolo de Dâmboviţa, e cea mai bună dovadă că toţi visează la această Unire pe care nimeni până acum nu a avut curajul să o înfăptuiască.”

Candidatul PNG spune că este un miracol istoric că locuitorii de pe întreg teritoriul Bucureştiului vorbesc practic aceeaşi limbă, deşi au fost despărţiţi în sectoare de atâta timp iar ca să ajungi dintr-un sector în altul deseori trebuie să schimbi chiar şi două mijloace de transport. „Chiar şi cei din Drumul Taberei, care nu au metrou şi sunt izolaţi, se înţeleg totuşi perfect cu cei din Militari sau Berceni. Doar în sectorul 5 se vorbeşte un dialect mai aparte, mai ales în zona Ferentari, probabil din cauză că au fost sub stăpânire turcească.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
21 mai 2012 04:05

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult