Guvernul introduce o nouă acciză în benzină: „Ne trebuie bani să demolăm autostrada Aciliu”

Benzina se va scumpi din nou! CNADNR a cheltuit toţi banii din acciza pentru construcţia de autostrăzi şi acum e nevoie de alţi bani, pentru demolarea autostrăzii construite greşit, pe tronsonul Aciliu. Noua acciză va fi ceva mai mare, potrivit unor surse din Guvern, pentru că “toată lumea ştie că e mai scump să demolezi o autostradă decât s-o construieşti din nou”.

Evident, vechea acciză rămâne în vigoare, pentru că după demolare autostrada va fi construită din nou, şi va fi nevoie de alţi bani: “Mi se pare normal ca şoferii înşişi să plătească pentru construirea autostrăzilor. Nu văd de ce ar trebui să plătească pietonii sau bicicliştii, care nu au acces pe autostrăzi”, explică Robert Acrişor de la Compania de Drumuri.

De acum acciza se va aplica la toate produsele din benzinării, nu doar la combustibil, de exemplu la gumă, cafea, şerveţele sau mâncare, pentru ca pasagerul din maşină să nu poată să profite şi să circule gratis pe autostrăzile statului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
15 octombrie 2015 14:23
Citește mai mult despre: autostrada furt guvern Orăştie Transporturi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult