Guvernul sancționează absenteismul. Județele cu prezență scăzută intră în carantină

E numai vina voastră! România se află într-un dezastru politic fără precedent, și asta din cauza județelor care au uitat că într-o democrație ai și obligații, nu doar drepturi! Cetățenii care au absentat de la alegeri, permițând intrarea extremiștilor în Parlament, vor fi carantinați de urgență, începând cu această seară, ca să învețe lecția implicării sociale și politice, confirmă surse din Guvern.

”E inadmisibil ca după ce Statul ți-a dat absolut tot, educație, sănătate, libertate și siguranță, tu să nu vii să pui ștampila ca un cetățean onest pe candidații potriviți!”, spune premierul Orban. Carantina intră în vigoare de la miezul nopții și va fi păstrată până la următoarele alegeri, adică cel mai probabil 4 ani și va fi ridicată doar dacă în județele respective prezența la vot trece de 90%.

”Bănuiesc că nu e niciun secret pentru nimeni că în Moldova nu se mai face niciun milimetru de autostradă! O regiune care nu vine la vot nu merită nimic! Acum v-ați găsit să stați în casă? Atunci stați 4 ani!”, spune președintele Iohannis, vizibil furios.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
7 decembrie 2020 15:08
Citește mai mult despre: absenteism alegeri carantină

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult