Harta rezultatelor confirmă: Ne-am întors în 1859! Moldova acaparează Muntenia, Oltenia şi Dobrogea

Analizând harta procentelor electorale, separaţia între oamenii normali şi mămăligarii pomanagii devine tot mai vizibilă. În prezent România nu mai are decât ardeleni, moldoveni şi unguri, Oltenia dispărând într-o mare de pesedism moldovenesc, însă surpriza e că atât Caraş-Severinul, cât şi Hunedoara, judeţe transilvănene, au fost acum incluse în roşul rusesc al neo-comunismului corupţilor.

Harta demonstrează că inclusiv Bucureştiul, oricât ar încerca să nege, e acum un oraş moldovenesc. “Era şi normal. La câţi moldoveni au venit şi vin în continuare aici, normal că a câştigat Ponta. De fapt, dacă stăm să ne gândim, în Bucureşti e primar Sorin Oprescu, cel mai bun prieten al lui Ion Iliescu”, a declarat Decebal Popescu, candidat independent.

Situaţia face mult mai simplă reorganizarea administrativ-teritorială a României, care va avea doar 3 regiuni, însă Unirea cu Moldova se pune în discuţie sub altă formă, Noua Moldovă urmând să aibă capitala la Chişinău. Judeţele neo-moldoveneşti se mândresc însă cu românismul şi cu nivelul turismului, extrem de dezvoltat în zonă, lucru dovedit şi de numărul voturilor pe liste suplimentare din judeţele Olt, Mehedinţi şi Teleorman.

Times New Roman este din nou pe micile ecrane, în fiecare duminică, de la ora 19:00, pe Prima TV. Dacă ai ratat ediția specială dedicată votului de duminică, urmărește-o în secțiunea Times New Roman TV.

Scris de Ionut
3 noiembrie 2014 16:11

Articole asemanătoare

Vezi mai mult