Homeleşii ameninţă cu ieșiri în stradă dacă nu primesc autonomie teritorială

Inspiraţi de ceea ce s-a întâmplat în Kosovo şi de ceea ce vor să facă secuii în  Ţinutul Secuiesc, homeleşii de pretutindeni au hotărât să ceară autonomie teritorială. Persoanele fără adăpost aduc ca principal argument pentru revendicarea lor faptul că ei există ca și comunitate încă de la începuturile umanității.

„Dacă nu vom fi ascultaţi, vom fi nevoiţi să ieşim în stradă. Ne vom mobiliza exemplar şi vă promit că nu va exista homeless care să nu fie în stradă în timpul protestului. Aşa nu se mai poate, e timpul să ne găsim şi noi un loc sub soare”, a spus un reprezentant al persoanelor fără adăpost.

Conform ultimelor informaţii, principalul teritoriu vizat de persoanele fără adăpost se află în Elveţia. Se pare că la mijloc a fost o greşeală de exprimare, care a făcut ca Elveţia să fie percepută de homeleşi drept ţara cartoanelor, în loc de ţara cantoanelor, cum era firesc.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
31 mai 2011 07:29

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult