Îi ținem pumnii! Un temerar bucureștean va face turul afișelor electorale, ca să le scuipe pe toate

Dacă majoritatea doar ne propunem asta, iată că sunt oameni care și pun în practică ideea. Este vorba de un tur al afișelor electorale din oraș, pe care un bucureștean și l-a propus, cu scopul de a scuipa pe toate fețele candidaților. ”Cum azi a început oficial campania electrală, consider că e cea mai potrivită zi pentru acest gest de bun simț”, susține temerarul bucureștean.

Acesta a precizat că se va concentra pe afișele celor care candidează din partea partidelor reprezentate în parlament, pentru că aceștia au deja certificare pe corupție și hoție. ”Un om, dacă-i pot spune așa, care vine din partea unui partid care a furat de fiecare dată când a fost la putere și îmi spune să am încredere în el practic mă înjură în față, mă ia d eprost. Pe ăștia i-aș scuipa și în față, nu doar în afișe”, spune temerarul.

Ca să nu rămână fără materie primă, bucureșteanul va fi ajutat de câțiva prieteni, care se vor asigura că acesta este corect hidratat pe tot traseul. ”Pe lângă apă din belșug, am pregătite și câteva sticle de cola, cu ajutorul cărora pot obține niște flegme mai vâscoase, pentru că asta merită anumiți candidați, gen Firea sau Turcescu”, a precizat bucureșteanul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
6 mai 2016 12:11
Citește mai mult despre: alegeri Bucuresti campanie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult