Iisus, văzut într-un cartof la Phenian! Autorităţile nord-coreene neagă: Doar seamănă cu un cartof

Capitala Coreei de Nord a fost cuprinsă de fervoare religioasă în această dimineaţă, după ce un localnic a descoperit chipul lui Iisus în ceea ce părea a fi un cartof. Mii de curioşi au vizitat gospodăria acestuia ca să se convingă de minune, însă autorităţile îşi menţin punctul de vedere oficial, conform căruia cartofii ar fi doar un mit.

“Şi eu eram sceptic înainte să-l văd cu ochii mei pe Hristos în acest cartof”, susţine Mim Pu-Rik, descoperitorul miracolului. “Acum, niciun fel de propagandă a guvernului nu mă mai poate convinge că nu există cartofi. Mulţi oameni amărâţi care au venit aici s-au vindecat de foame doar gustând din el, exact cum spuneau profeţii!”

Câteva ore mai târziu, însuşi preşedintele nord-coreean a adresat într-un discurs inexplicabilul fenomen: “Atunci când crezi orbeşte în ceva, te agăţi de orice aşa-zisă dovadă. Aceşti cetăţeni au găsit chipul lui Iisus într-o piatră care seamănă cu un cartof, iar acum sunt convinşi că au găsit chipul lui Iisus într-un cartof. Pentru calmarea spiritelor, falsul cartof va fi totuşi confiscat cât de curând.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
10 aprilie 2013 16:17

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult