În Libia, manifestările violente împotriva lui Carlos Santana iau amploare

La două săptămâni după concertul lui Carlos Santana de la Tripoli, violenţele din capitala libiană sunt mai aprinse ca niciodată. Mii de fani nemulţumiţi de prestația celebrului chitarist au luat cu asalt centrul orașului, zguduind din temelii regimul democratic care se află la conducerea ţării de 40 de ani.

Prima victimă a acestor manifestări muzicale este liderul libian, Muammar Gaddafi, care are mult de suferit din cauza asemănării fizice cu Carlos Santana. După ce că au aceeași fizionomie, ambii poartă pe cap un fes berber, ceea ce îi face aproape identici. În confuzia creată, libienii sunt acum pe cale să-și piardă liderul de-o viață pentru o prostie.

Din motive evidente, presa internațională continuă să publice imagini sugestive cu libieni care ard portretele lui Carlos Santana în piața publică. Mesaje precum „Santana, e timpul să pleci” sau „Gata cu partiturile solo” au fost greșit interpretate de ziariști drept mesaje anti-Gaddafi, ceea ce a alimentat tensiunile în zonă. Într-o declarație de presă, Muammar Gaddafi a explicat situația: „Carlos Santana trebuie să înțeleagă că tinerii manifestentanți din piață nu agrează muzica de chitară, ei fiind obișnuiți mai degrabă cu fanfarele militare. Ei nu sunt generația Libienii Rock’n Roll.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
1 martie 2011 17:20

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult