În onoarea lui Dan Voiculescu, procurorii au decis să retragă pedeapsa cu 10 ani din Codul Penal

Mai mulţi procurori români au făcut o petiţie la Curtea Constituţională, ca să fie retrasă din Codul Penal pedeapsa cu închisoare de 10 ani, în onoarea lui Dan Voiculescu. Pedeapsa maximă pentru spălare de bani este acum de 9 ani.

În plus, membrii completului de judecată care l-a condamnat pe Voiculescu vor fi scutiţi de impozit pe viaţă şi vor primi anumite drepturi speciale, de exemplu să se bage în faţă la coadă la orice Mega Image, sau să parcheze absolut unde vor ei pe întreg teritoriul României, inclusiv în biserici.

Pe lângă drepturile conferite judecătorilor, deţinuţilor colegi cu Voiculescu li se va reduce pedeapsa cu un număr proporţional de zile, în funcţie de gravitatea vătămării pe care i-o aduc mogulului. De exemplu, la un dinte scos, pedeapsa scade cu o săptămână, iar la scalpare sau castrare se aplică automat eliberarea condiţionată.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
9 august 2014 07:39
Citește mai mult despre: condamnare pedeapsă Voiculescu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult