În sfârşit, Firea alocă bani pentru spitale! La Fundeni şi Floreasca vor avea loc concerte de muzică populară

Cine a spus că Gabi Firea nu se gândeşte la sănătate când pune la cale bugetul? În această dimineaţă, primăriţa Capitalei a decis să aloce mai bine de 50 de milioane de euro principalelor spitale din oraş, bani destinaţi organizării unor grandioase concerte de muzică populară în sprijinul bolnavilor.
“Spitalul Clinic Fundeni şi Spitalul de Urgenţă Floreasca vor fi incluse primele în programul ‘Sănătate prin lăutari 2017-2018’, pentru că au nevoie urgentă de un pic de voie bună. Voi aţi văzut cât de trişti sunt oamenii pe coridoarele alea?”, a explicat Firea, arătându-le jurnaliştilor iile sterile pe care le vor purta Petrică Mâţu Stoian şi Maria Dragomiroiu la concertele din blocul operator.
Mai mult, până la sfârşitul anului, o aripă a spitalului Colentina va fi demolată pentru amenajarea unui cămin cultural şi extinderea celor şase biserici din incintă. “Ne bazăm prea mult pe medicamente şi prea puţin pe doina strămoşească, vin şi colaci”, a precizat edilul şef al Capitalei.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.