Încă un scandal la USR! Cioloș i-a furat poșeta lui Barna și a fugit cu trotineta

Ziua și scandalul la USR. Conștienți că dacă nu se ceartă între ei există riscul ca românii să uite complet că mai există USR, Dacian Cioloș și Dan Barna s-au dat și azi în spectacol: Cioloș i-a furat poșeta lui Barna și a fugit cu ea, pe o trotinetă găsită în fața sediului partidului.

Dan Barna nu a fost deloc încântat de gestul lui Cioloș, așa că a apelat la artileria grea din partid: l-a rugat pe Iulian Bulai să plece călare pe urmele lui Cioloș și să-i aducă poșeta înapoi. Și, spre norocul lui Barna, Bulai tocmai terminase de adăpat și hrănit calul, așa că a pornit imediat în urmărirea președintelui USR.

Indiferent de cum se va încheia acest incident, următorul scandal din USR este ca și stabilit, fiind doar o chestiune de timp până va exploda în spațiul public. Dacian Cioloș este deranjat că, deși este șeful partidului, Cătălin Drulă îi fură și acum șenvișul în fiecare zi și abia așteaptă să se plângă pe Facebook de comportamentul golănesc al acestuia.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
4 februarie 2022 15:58
Citește mai mult despre: Ciolos Dan Barna poseta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult