Incident diplomatic. La Otopeni i-au cerut lui Shinzo Abe 500 de lei, că pierduse tokenul albastru de la parcare

În România legea e lege! Premierul japonez Shinzo Abe a fost aspru criticat la Otopeni pentru că a pierdut tokenul albastru de la parcare. Shinzo a dorit să plătească cei 500 de lei, conform regulamentului, numai că “momentan” nu mergeau plăţile cu cardul la chioşc.

Dornic să remedieze rapid problema, premierul şi-a trimis secretarul înăuntru, la exchange-ul din aeroport, dar acesta a descoperit că pentru cei 500 lei ar fi trebuit să dea cam 4000 de dolari, pentru că “aşa e cursul de schimb la noi la Otopeni”, i-ar fi spus cel de la exchange.

În cele din urmă s-a ajuns la un compromis. Shinzo Abe i-a lăsat un Seiko original lui nea Relu de la barieră, care a făcut o excepţie şi l-a lăsat să meargă în terminal. Premierul şi diplomaţii japonezi n-au fost lăsaţi să aştepte în spaţiul rezervat personalului diplomatic, pentru că acolo era organizată ziua de naştere a unui director din Tarom şi se fuma, fiind o “petrecere privată”.

Cele două aeronave Boeing 747 cu care a venit delegaţia japoneză au decolat cu întârziere, întrucât cineva a trebuit să meargă să mute maşina directorului aeroportului Otopeni, care era parcată pe pista principală.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
17 ianuarie 2018 15:03
Citește mai mult despre: japonia Otopeni parcare shinzo abe

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult