Înfrângere istorică a Armatei Române: Peste 300 de soldați căzuți la defilarea de 1 Decembrie!

Pentru prima dată în istorie, o paradă militară de Ziua Naţională a României a fost înfrântă! Corpul de fanfară „Mihai Viteazul” a suferit pierderile cele mai însemnate: peste 250 de steaguri, 120 de tobe şi circa 40 de trompete au căzut în mâinile civililor prezenți pe frontul de la Arcul de Triumf. Mai grav, mulți soldați și-au pierdut și uniformele, așa că de anul viitor ei vor defila în trening.

Generalul Tiberiu Iepure a explicat că, din punct de vedere strategic, această înfrângere nu putea fi evitată: „Armata Română n-a avut nicio şansă să câştige această defilare, fiind copleşită numeric de către civili. Trupele noastre au defilat eroic, dar inamicul a fost superior tehnic și ne-a pus piedică. Le-am strigat soldatilor: Fraților, să defilăm până la unu! Unu și un sfert, maxim! Din păcate, pe la 11.30 am fost nevoiţi să ne predăm, ca să evităm vărsarea de sânge. Dar ne-am învățat lecția, așa că anul viitor vom veni cu 500 de jandarmi şi poliţişti care îi vor păzi pe militarii care defilează de 1 Decembrie.”

Generalul Grigore Prună vine cu o perspectivă diferită asupra evenimentelor: „Veneam cu fanfara dinspre Fântâna Mioriţa, eram în ofensivă. Totul era conform planului: trompetiştii erau în linia întâi, din spatele lor veneau trupele de stegari urmate de un batalion de tobe. Pe la Casa Presei am întâmpinat rezistenţă din partea civililor de pe flancuri, dar am avansat totuși până la Arcul de Triumf. Acolo înaintarea trupelor noastre a fost oprită, așa că am bătut pasul de defilare pe loc până la noi ordine. Trompetiștii noştri din linia întâi au fost buzunăriți la sânge, așa că s-au predat. Am cerut repede sprijin aerian, dar n-a sosit la timp așa că am sunat retragerea. A fost cumplit! Vom ridica și un monumentul al soldaților care au căzut la defilarea de Întâi Decembrie, ca să nu îi uităm niciodată pe cei care s-au împiedicat în plină stradă pentru noi.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
1 decembrie 2011 02:08

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult