Iniţiativă civică: Blocurile în care locuiesc torţionari vor fi semnalate cu bulină

În urma unui control efectuat de către reprezentanţii primăriei Bucureşti, s-a descoperit că există un număr alarmant de blocuri în care locuiesc foşti torţionari ai închisorilor comuniste. În urma acestui control, primăria a emis o hotărâre locală prin care blocurile cu torţionari vor trebui semnalate cu un semn special, la fel ca în cazul imobilelor cu risc seismic însemnat.

„E îngrijorător faptul că mulţi oameni nu ştiu în ce fel de clădire locuiesc şi ce la ce pericole se expun din această cauză. Gradul de afectare variază, desigur, de la clădire la clădire. Unele imobile se prezintă bine şi nu prezintă niciun semn că acolo ar locui torţionari. În altele, însă, semnele sunt evidente: de la lozinci staliniste scrise la avizier, până la lagăre de muncă pe casa scării sau camere de tortură în subsol.” a declarat Decebal Popescu, reprezentantul primăriei pe probleme ale Epocii de Aur.

„Nu ştiam că există şi pe la noi. Acum se explică de ce se tot aud noaptea urlete din uscător. Blocul e de vină. Şi tocmai i-au făcut reabilitarea termică!” ne-a mărturisit o bătrână care locuieşte într-un bloc afectat. “Mă gândesc să vând, dar cine vrea să cumpere apartament într-un bloc cu torţionar?”

Autor: Radu N.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
16 august 2013 07:49

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult