Înțelegere istorică privind Siria: rușii retrag armata, americanii retrag petrolul

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a ordonat luni ministrului apărării rus Serghei Şoigu să înceapă de marţi retragerea trupelor ruse din Siria, în condiţiile în care „obiectivele trasate” au fost „îndeplinite”, informează agenţiile de presă RIA Novosti, TASS şi AFP. Astfel se anunță o pace durabilă la fel ca sărăcia ce va urma în Siria.

Răspunsul americanilor nu s-a lăsat așteptat. Secretarul de stat american Richard Ewing a anunțat că și Statele Unite își vor retrage petrolul de-acolo, care este în momentul de față acoperit cu pământ și câțiva arabi. „Avem niște de-ăștia cu prosop pe cap care stau acum pe rezervele noastre de petrol dar nu e o problemă, am înțeles că au unde să se ducă, Uniunea Europeană îi va primi cu brațele deschise. Promitem că nu lăsăm mizerie, dacă mai rămâne ceva îi dăm foc”, a spus secretarul de stat.

Specialiștii estimează că deși războiul din Siria a produs sute de mii de victime, numărul acestora nu se poate compara cu victimele din timpul eforturilor de reconstrucție, când se speră să să se ajungă la minim 6 milioane de morți, depășind astfel vechiul record deținut de reconstrucția Irak-ului.

Scris de Eftimie
15 martie 2016 16:03

Alte articole

Vezi mai mult