TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Intrarea în Schengen, amânată din nou din cauza incinerării lui Sergiu Nicolaescu

Scris de Ionuț Foltea
@
8 ianuarie 2013 19:21
Intrarea în Schengen, amânată din nou din cauza incinerării lui Sergiu Nicolaescu

Comisia Europeană a decis din nou amânarea dezbaterii privind intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, din cauza gravelor derapaje politice înregistrate o dată cu incinerarea lui Sergiu Nicolaescu.

„Autorităţile au acţionat în mod inadmisibil, încălcând mai multe prevederi europene privind slujbele religioase, vestimentaţia, dar şi eticheta la astfel de ocazii tragice”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Potrivit Comisiei, România a demonstrat cu această ocazie că nu şi-a însuşit temeinic valorile democraţiei şi că merită să mai stea o tură pe tuşă, în compania Bulgariei. În plus, modul în care televiziunile româneşti au prezentat decesul a provocat reacţii dure din partea Olandei şi Germaniei.

Aderarea celor două ţări ar putea fi discutată cel mai devreme anul viitor, însă acest lucru va depinde de igiena românilor, de notele obţinute la BAC, precum şi de manierele românilor la masă.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi