Iohannis acceptă rezultatul alegerilor și își va mânca pălăria în direct la 19:00

Președintele Klaus Iohannis a luat act de rezultatul scrutinului parlamentar din 6 decembrie și, conform Constituției, își va mânca pălăria în direct, în timpul obișnuitei sale conferințe de presă de la orele 19:00. Ce nu se știe încă e dacă președintele o va înghiți dintr-o singură bucată sau o va tăia și o va mânca cu ketchup și muștar.

”E o zi dificilă pentru Iohannis, pentru că e o pălărie mare. Părea chiar mai mare decât Arcul de Triumf în timpul acelei transmisiuni în direct de Ziua Națională, când a vrut să arate că el e România”, spune analistul politic Decebal Popescu. E posibil ca și alți membri PNL să-l ajute pe președinte să înghită pălăria.

Surse de la Cotroceni confirmă că la ceremonia mâncatului pălăriei vor fi și experții cu care se consultă Iohannis asupra restricțiilor. ”Sunt convins că expertul care a decis închiderea piețelor va mânca și el din pălărie alături de Iohannis. Asta dacă n-a fost exclusiv decizia lui, caz în care o va mânca totuși singur”, spune Decebal Popescu.

Ca să nu-i fie foarte greu, în jurul președintelui vor fi și membrii marcanți ai PNL, care vor mânca căcat alături de președinte, fix ca în campania electorală, pentru a-și arăta susținerea față de șeful statului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
7 decembrie 2020 12:50
Citește mai mult despre: alegeri iohannis pălărie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult