Iohannis, amendat de CNCD pentru discriminare. Nu a precizat la care penali se referea: la Dragnea, Tăriceanu sau ambii?

Şeful statului a fost taxat de CNCD pentru eroarea gravă de limbaj pe care a comis-o în timpul unui discurs. Iohannis a folosit sintagma “nişte penali”, în loc să spună răspicat, explicit, despre cine e vorba: „Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, sau ambii, precum şi ceilalţi pesedişti care atacă justiţia”, potrivit deciziei CNCD.

“Nu poţi arunca aşa, cu nişte vorbe. Poporul trebuie să ştie despre care penali vorbeşti. Unii, precum Liviu Dragnea, sunt infractori condamnaţi definitiv. Alţii, precum Tăriceanu, sunt inculpaţi pentru alte infracţiuni. E o diferenţă. Hai să nu fim ignoranţi”, explică preşedintele CNCD.

Pe lângă amendă, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării l-a obligat pe preşedinte şi să publice pe site-ul preşedinţiei o listă cu toţi penalii la care făcea referire, sau să dea un link spre site-ul PSD, unde pot fi identificaţi aceşti penali.

Voci din societatea civilă spun că amenda de 2000 de lei e prea mică: „Şeful statului trebuie să se înveţe minte şi să nu mai folosească astfel de eufemisme, ci cuvintele care li se potrivesc pesediştilor, precum borfaşi, ciorditori sau lichele”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
9 mai 2018 15:11
Citește mai mult despre: amenda CNCD iohannis

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult