Iohannis, atacat de haiduci când venea cu miliardele de la UE
Ne-am bucurat cam devreme de cele 80 de miliarde de euro de la UE! Surse din teritoriu spun că preşedintele Iohannis se întoarce cu mâna goală, după ce a fost atacat de haiduci în munţii Parâng chiar în timp ce venea de la Bruxelles cu sacul cu bani.
Potrivit unor martori, Iohannis şi cei doi sepepişti care îl însoţeau erau depăşiţi numeric de bandiţii pădurilor. Pe deasupra, aceştia erau înarmaţi până în dinţi cu flinte, pistoale, pumnale şi o archebuză de provenienţă otomană. „Ce puteau să facă bieţii de ei? Când eşti singur în desiş cu o ceată de haiduci nu e momentul să te dai erou”, comentează nea Aurel, iobag dintr-un sat învecinat.
„De-a lungul timpului, ţara noastră s-a mai confruntat cu astfel de incidente, de exemplu când Băsescu a pierdut 2 miliarde la alba-neagra într-o parcare din Ungaria. Dar întâmplarea cu haiducii a pus capac. Dacă aveam autostrăzi, poate preşedintele nu era nevoit să umble noaptea pe cărări de munte cu 80 de miliarde de euro în spinare”, a comentat ministrul de Interne, Marcel Vela, care promite că va face toate demersurile pentru ca haiducii să fie deferiţi justiţiei.
Popa Şapcă, Iancu Jianu, Toma Alimoş şi alţi haiduci cunoscuţi din regiune au negat orice implicare, susţinând că erau în Bulgaria, la un congres al tâlharilor.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.