Iohannis, extrem de mulțumit de ce-a obținut la summitul NATO: ”Ați văzut ce bine am ieșit în poza aia?”

”Sunt cum nu se poate mai mulțumit de ce-am obținut la summitul NATO de la Bruxelles”, s-a lăudat azi Iohannis. ”Pe moment nu am realizat, dar între timp m-am uitat la pozele de grup și am rămas uimit. Ați văzut cât de bine am ieșit în poze? Mi-a zis și Carmen că e mândră de mine, că am ieșit fain de tot. Deci a fost un summit cu rezultate excelente.”

Președintele spune că nimic nu a fost întâmplător, că totul a  fost pregătit în detaliu, astfel încât prestația lui de la summit să fie impecabilă. ”Am stat zeci de ore cu ochelarii de soare în fața oglinzii, ca să găsesc unghiul perfect, să nu cadă prost umbra pe fața mea din cauza luminii. Ca să nu mai zic cât am testat până am găsit culoarea ideală a fondului de ten. Dar acum, c-am văzut rezultatul, pot spune că a meritat efortul.”

Klaus Iohannis spune însă că era loc de și mai bine. ”Meritam să stau în primul rând, că doar eram cel mai nealcoș de-acolo”, crede președintele. ”Pot înțelege de ce le-au pus în față pe Merkel și Theresa May, că sunt pitice amândouă, dar în locul lui Trump, că oricum bolovanul se uita în direcția greșită, sau al chelului ăluia meritam clar să stau eu. Asta e, poate data viitoare!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
13 iulie 2018 16:51
Citește mai mult despre: iohannis

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult