Ion Iliescu ar fi vrut să-și serbeze ziua de naștere pe o insulă pustie, alături de soții Ceaușescu

Deși azi a împlinit 83 de ani, Ion Iliescu era mai degrabă abătut decât fericit. Și nu faptul că nu a fost vizitat de minerii care în 1990 au plantat panseluțe în Piața Universității l-a deranjat cel mai tare. Fostul președinte le-a spus apropiaților că la vârstă lui merită o zi de naștere specială, undeva foarte departe de România.

”La vârsta mea nu-mi mai arde să sărbătoresc în București. Eu acum ar trebui să fiu pe o insulă pustie, să schimb impresii despre materialismul dialectic cu tovarășul Nicolae Ceaușescu, să-i ascult live pe Elvis și Michael Jackson, iar acolo să-mi fie extrem de cald, nu cum mi-e acum în București. La câte am făcut pentru țara asta, chiar cred că merit să sărbătoresc pe o insulă pustie”, a spus Ion Iliescu.

Fostul președinte spune că, odată ce-ar fi ajuns pe insula pustie pe care locuiesc și soții Ceaușescu, ar fi făcut tot posibilul să rămână acolo. ”Căldură, muzică bună, interlocutori de marcă, normal că nu m-aș mai întoarce. În plus, sigur aș face fericiți foarte mulți români dacă aș rămâne acolo pentru totdeauna.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
3 martie 2013 14:56

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult