Ipoteză şoc în cazul Adrian Năstase: fostul premier era corupt?

Iţele afacerii Adrian Năstase devin tot mai încurcate după ce o parte din procurorii care l-au anchetat au făcut o descoperire remarcabilă: acesta chiar ar fi făcut ilegalităţi. “Am stat atâţia ani cu stigmatul ăsta, că băgăm un om nevinovat la puşcărie, doar dintr-o răzbunare politică. De fapt, există indicii care dau de înţeles că Năstase chiar a deturnat fonduri pentru campania electorală”.

Se pare că pe vremea când era premier al României, Adrian Năstase ar fi primit obiecte de artă şi bani în valoare de mai multe sute de mii de euro, sub formă de şpagă şi mită. Acesta ar fi pretins că, de fapt, toate aceastea sunt moştenire de la o mătuşă a soţiei sale, numită Tamara Cernasov.

“Am luat din nou dosarele la puricat şi am aflat lucruri uluitoare. Se pare că, atunci când era prim-ministru, Adrian Năstase câştigase foarte mulţi bani din corupţie, de care îşi cumpărase aproape patru case. Dealtfel, în unele medii, i se spunea Năstase – patru case”, spun procurorii. Aceştia au mai precizat că, în acele vremuri, premierul sfida presa şi adversarii politici, de unde i s-a tras şi supranumele “Arogantul”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

27 iunie 2012 18:11

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult