Isărescu şochează: România nu a avut niciodată PIB. Toate datele sunt puse din burtă

Guvernatorul Băncii Naţionale elimină speculaţiile asupra situaţiei economice a României, declarând că statul nostru n-a avut niciodată un Produs Intern Brut, toate datele fiind inventate. Isărescu spune că nivelul teoretic de trai al românilor a depins întotdeauna de fantezia celor din Ministerul de Finanţe, când întocmesc rapoartele anuale.

„Chiar şi noi la BNR, când dăm o situaţie, chemăm un copil de pe stradă şi îl întrebăm: Ia zi, mă, tu cam ce rezerve valutare zici că avem? Şi cât zice, atâta punem. La Ministerul Finanţelor am înţeles că ar copia situaţiile din Bulgaria, la care mai adaugă un 10%, să nu se vadă”, spune Mugur Isărescu.

Isărescu spune că la un moment dat cineva din Ministerul Finanţelor pusese un PIB mult mai mare, din greşeală, stupefiind lumea finanţelor.

„Depăşisem Germania, pe hârtie. Ne-a sunat imediat cineva de la FMI, să ne spună că am greşit. A fost chiar în perioada în care am tăiat patru zerouri. Lumea se mira de ce le-am tăiat. Păi, dacă nu le tăiam, poate se prindeau fraierii”, a mai spus Mugur Isărescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
28 martie 2014 11:54

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult