Prea puțini români cunosc cu adevărat ce aniversăm azi. În timp ce în istoria oficială, mincinoasă, ni s-a spus că în 1859 ar fi avut loc Unirea Principatelor, de fapt serbăm ziua în care Alexandru Ioan Cuza a realizat că și Bucureștiul e plin de moldoveni, nu doar Iașiul.alexandru_ioan_cuza_lacrimi_two.jpg

”Cuza, un ofițer grec de origine fanariotă, care nu vorbea decât limba moldovenească, a fost șocat că se înțelege perfect cu locuitorii din capitala Valahiei, care vorbeau cu un accent de Bahlui de i-au dat lacrimile de nostalgie. Parcă era acasă, recunoștea sute și sute de fețe de moldovean aici, pe malurile Dâmboviței, exact ca acum”, spune Lucian Boia.

Ulterior, pe drum spre Istanbul, unde sultanul l-a confirmat în funcția de șef peste iobagii de la nordul Dunării, Cuza povestește celor din suită că Mica Unire n-ar fi fost posibilă, dacă alegătorilor din București nu li s-ar fi spus: ”Votați, uăi, pi Cuza, că-i moldovan d-al nostru”.

De fapt, oamenii votaseră pe altcineva, un moldovean ceva mai obscur, ai cărui descendenți lucrează acum la Evidența Populației în sectorul 3. Istoricul Lucian Boia mai spune că noul stat trebuia să se numească chiar Moldova, dar s-a considerat că e un nume prea jenant pentru relația cu Marile Puteri și până la urmă i s-a spus România, eterna soluție de compromis.

Scris de Ionut | Wednesday, 24.01.2018 07:39 Politic

National Cinematografic