Jenant! La parada de 1 decembrie un avion s-a stricat în zbor, blocând traficul aerian ore bune!

Momente penibile în timpul paradei de Ziua Naţională! Un avion de luptă al Armatei Române s-a stricat în timpul demonstraţiei aeriene şi a rămas înţepenit în văzduh deasupra Arcului de Triumf. Piloţii nu au reuşit să-l mişte din loc cu niciun chip iar în urma lor s-a format o aglomeraţie de avioane de nedescris, spaţiul aerian din zonă fiind blocat ore bune, până când a ajuns la ei un avion cu platformă.

Dacă cei de la sol au fost prea prinşi de spectacolul paradei militare pentru a mai observa incidentul, în schimb pasagerii din avioanele prinse în ambuteiaj erau cât pe ce să-i ia la bătaie pe piloţii ghinionişti. „Am pierdut ore întregi stând în spatele lor”, se plânge un pasager, „chiar nu puteau să-l mute un pic mai încolo, să aibă loc şi avionul nostru să treacă? Chiar ne-am oferit să ne dăm jos şi să-i împingem , dacă e nevoie”. Alţii au făcut haz de necaz, coborând din aeronavele staţionate în aer pentru a face poze şi filmuleţe cu telefoanele mobile.

Piloţii s-au dat şi ei jos din carlingă şi au făcut tot posibilul pentru a urni din loc avionul imobilizat în aer, dar eforturile lor s-au dovedit inutile, cu toate că s-au chinuit să-l pornească chiar şi cu manivela. Piloţii celorlalte avioane au coborât şi au încercat să-i ajute cu sfaturi: „Bre, e de la delcou”, „De unde aţi încărcat, dom’le, că o fi vreun gunoi în benzină”, „Ia vedeţi dacă nu e înfundat jiglorul de la relanti, că aşa se întâmplă la modelul ăsta”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
3 decembrie 2011 11:46

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult