Justiţia se extinde: Codul Penal lansează o ediţie locală de Vaslui

Într-o încercare inedită de a ajunge la un public cât mai variat, cunoscutul act legislativ Codul Penal propune infractorilor din Vaslui o ediţie locală! Dacă va primi OK-ul din partea Parlamentului, “Codul Penal de Vaslui” ar putea ajunge pe tarabe chiar de săptămâna viitoare, urmând să intre în vigoare “cândva, la iarnă”, spun surse din justiţie.

“Cetăţenii din Vaslui nu vor să citească despre pedepsele pentru fals în acte publice sau rupere de sigilii. Pur şi simplu nu îi interesează genul ăsta de infracţiuni, nu le practică”, spune Decebal Popescu, jurist la Institutul de Drept “Manuel Abagiu” din Huşi. “De aceea, Codul Penal de Vaslui va acorda mult mai multă atenţie fărădelegilor specifice judeţului nostru, precum violul pe fondul consumului de alcool, loviturile cauzatoare de moarte pe fondul consumului de alcool sau incestul între 4 sau mai mulţi membri ai familiei.”

Dacă se va bucura de succes, Codul Penal ar putea lansa şi alte ediţii locale, a adăugat Popescu. “Codul Penal de Harghita ar putea fi unul bilingv, cu pedepse mult mai aspre în limba maghiară, de exemplu. Tot la cererea publicului, Codul Penal de Constanţa le-ar putea interzice clovnilor să ocupe funcţii oficiale.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
24 octombrie 2013 06:50

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult