Kim Jong-Un, dispus să deschidă graniţele, dar se teme de o eventuală invazie de români şi bulgari

Cunoscutul dictator comunist Kim Jong-un a declarat, într-un interviu acordat recent cotidianului japonez Makizake, că ar fi dispus să deschidă graniţele Coreei de Nord pentru cetăţenii străini, dar nu şi pentru români şi bulgari.

“Unii sunt cinstiţi, vin aici la munca de jos, pe posturi pe care nici un nordcoreean nu şi le mai doreşte. Chiar şi mareşalul Yong-Ho are o menajeră româncă. Dar să-i lăsăm să intre nestingheriţi… Ce ne facem cu cei care vin la furat sau la cerşit? E prea devreme. Am văzut ce s-a întâmplat în Italia şi Franţa, nu vrem să fim nevoiţi să le dăm 300 de woni ca să plece acasă”, a vociferat liderul nordcoreean.

În prezent, mii de români şi bulgari ajung clandestin la Phenian în căutarea unui trai mai bun, instalându-şi taberele la marginea oraşului şi dedându-se la fapte antisociale. Ridicarea vizelor pentru români ar permite şi mai multor muncitori agricoli să plece pe timpul verii în Coreea de Nord, trimiţând acasă cartofi şi alte rădăcinoase esenţiale pentru supravieţuire în judeţele mai sărace.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
8 mai 2014 09:54

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult