Klaus Iohannis, la prima beție cruntă din viața lui după ce Băsescu i-a șoptit ceva la ureche

Validarea noului președinte al Republicii nu a fost lipsită de incidente. Klaus Iohannis a acuzat tulburări de vedere, amețeli și probleme locomotorii, după ce președintele în exercițiu, Traian Băsescu, l-a tras deoparte să-i șoptească un secret de stat. 

„Am simțit inițial un damf de pălincă de piersici, puternic. Sub acesta se simțea o aromă de Chivas și, pe când a terminat de vorbit am simțit și două beri și un coniac”, a explicat Klaus Iohannis. Acesta a plecat de la Curtea Constituțională clătinându-se pe picioare și fredonând o melodie. 

„În mașină a început să cânte „ieși fraulen la portiță ca să-ți dea Klaus guriță”. Nu l-am văzut niciodată în starea asta”, a povestit soția președintelui, doamna Carmen. Reprezentanți ai administrației prezidențiale au dat asigurări că viitorul șef al statului este în afara oricărui pericol întrucât cabinetul medical de la Cotroceni deține cantități impresionante de medicamente anti-mahmureală. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

21 noiembrie 2014 14:34
Citește mai mult despre: Basescu iohannis

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult