Liviu Dragnea s-a ascuns în închisoarea Rahova, de frica baronilor PSD

E clar, nimic nu i-a ieșit azi lui Liviu Dragnea! Nu doar c-a trecut referendumul care-l încurcă pe el, dar și pe ceilalți penali din partid, dar PSD-ul a și obținut un scor penibil la europarlamentare, mult sub 30%, după ce la precedentele alegeri avea 45%. Și pentru că baronii PSD sunt furioși și nici n-au multă minte, Dragnea a fugit în mare grabă de la sediul partidului.

Panicat, Dragnea a chemat elicopterul SMURD, doar că nu i-a cerut să-l ducă la vreun spital, ci direct în curte la închisoarea Rahova. A plecat atât de pe grabă șia uitat țigările pe masă iar pe Codrin l-a lăsat în lesă, legat de calorifer. Ba, de la stres, lui Dragnea -au căzut toți dinții din gură, dar nu e ca și cum asta îl va încurca după gratii.

”Deschideți, vă rog, sunt eu, Liviu! Am venit cu o zi mai devreme!”, a urlat Dragnea în timp ce forța ușa de la intrarea în clădirea închisorii. Și, spre norocul lui, un gardian i-a deschis, ba l-a mai și dus într-o celulă și l-a băgat după gratii, spre vădita ușurare a lui Dragnea, care e convins că va scăpa de furia baronilor pesediști.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
26 mai 2019 21:01
Citește mai mult despre: Dragnea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult