TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Majestatea Sa Regele Cioabă s-a adresat mișto Parlamentului

Scris de TNR
@
27 octombrie 2011 10:11
Majestatea Sa Regele Cioabă s-a adresat mișto Parlamentului

Imediat cum a văzut că Regele Mihai a vorbit în Parlament, Regele Florin Cioabă a ținut un discurs în faţa parlamentarilor români. „Știți că majestăţile noastre suntem ca fraţii”, a spus Cioabă. „Am şi eu ceva de adăugat, ca să fie clar. O nouă pagină de istorie se va scrie astăzi, imediat după pagina de marți, aia cu Mișu.”

 

Cu solemnitatea sa regală, Regele Cioabă şi-a început discursul foarte emoţional: „La 14 de ani de când am urcat pe tron, vă pot spune fără mişto: ţara asta e luată cu împrumut de la puradeii noştri, nu e de furat cum credeţi domniile voastre. Noi avem datoria să mai lăsăm câte ceva în urmă, ca să aibă şi ei ce să ia.”

În ce priveşte istoria României, Regele Cioabă a profitat de ocazie pentru a face câteva precizări necesase. „În 1944, ţiganii au făcut concesii teritoriale serioase, că d-aia am şi rămas pe drumuri. În 1947, tatăl meu, regele Cioabă I, a fost silit să abdice sub ameninţarea armei. Comuniştii au intrat peste el în cort şi i-au pus actul de abdicare în faţă. A fost nevoit să pună degetul pe act, ce era să facă? A dispărut în funinginea istoriei fără să facă scandal: a legat frumos câinele de căruţă şi a luat drumul exilului, că venea şi miliţia din urmă.”

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi