Mama lui Victor Ponta își amintește cu regret: „Pe vremea mea nu se preda abstinența”

Dezbaterile recente legate de abstinența în școli trezesc amintiri neplăcute pentru cei mai în vârstă. Una dintre aceste persoane este chiar mama premierului Victor Ponta, care recunoaște că regretă faptul că, pe vremea ei, nu se preda abstinența la școală.

„Vă dați seama cum ar fi arătat România astăzi dacă eram învățată la școală ce e aia abstinență? Dar eram tânără, nu știam că o banală partidă de sex poate distruge o țară, pentru că n-a fost nimeni să mă învețe. Susțin cu tărie introducerea abstinenței, chiar dacă e greu de crezut că se mai poate naște vreodată unul mai prost ca fi-miu. Dar e mai bine să mergem la sigur. Abstinența este prima armă pe care o avem pentru evitarea dezastrelor umane, precum Victoraș al meu”, a declarat Cornelia Naum, mama premierului.

Aceasta nu este singura care resimte hibele sistemului de învățământ românesc din trecut, mamei lui Victor Ponta alăturându-i-se în suferință mama deputatului superior Mircea Manolache, dar și mama lui Dan Șova, prima femeie din istorie care a dat naștere unui individ de altă specie: cimpanzeul.

Scris de Luchian
19 iunie 2015 14:06

Articole asemanătoare

Vezi mai mult