Marea Neagră a ridicat un gard la granița cu România, să nu mai intre toți cocalarii în ea

Ultimul vecin care ne mai suporta cât de cât a început să dea semne de ostilitate. Marea Neagră a început construcția unui gard înalt de 8 metri la granița cu românia, pentru a preveni invazia de cocalari care are loc an de an în teritoriile sale. Doar anul acesta s-au consemnat numeroase incidente în care emigranții cocalari au intrat în Marea Neagră nu doar cu copiii și nevestele ci și cu mașini. 

Experții în politica internațională spun că oficialii Mării Negre sunt suspicioși cu privire la adevăratele intenții ale oamenilor care emigrează pe teritoriul vecinului nostru. „Ai zice că intră acolo pentru o viață mai bună dar, cum ajung, cum încep să urle, să facă scandal, să se dea cu banana și, cel mai urât, să facă pipi și caca pe teritoriul Mării Negre. Asta e lipsă de respect, au și ei veceuri la ei în țară”, a declarat un expert în politică internațională. 

Această ultimă acțiune este doar un mic pas în planul strategic al Mării Negre de a se izola de România. Specialiștii estimează că în următorii ani acțiunile ar putea deveni mai agresiv mergând până la permiterea trecerii de trupe rusești prin teritoriul său în drum spre România. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

17 octombrie 2015 12:58
Citește mai mult despre: cocalari Marea Neagră

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult